Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 22.06.2011
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Raul Florea
Titlul articolului: Băsescu explică oferta către UDMR:
Acces online: https://www.gandul.info/politica/basescu-explica-oferta-catre-udmr-varianta-8-2-harghita-si-covasna-si-e-maxim-ce-puteti-obtine-8373366


Despre Victor Ponta şi Crin Antonescu

• Văzând cât sunt de copii cei din opoziţie în abordare, mi s-a părut că trebuie să-i spun domnului Antonescu un lucru esenţial, că va rămâne în opoziţie. Citez: "Evident vreţi să rămâneţi în opoziţie până în 2016". Nu am auzit răspunsul. Părea puţin buimac. Domnul Ponta este imatur.

• Am încercat cu ei o discuţie serioasă, invitarea la discuţii a fost pus în aplicare abia acum prima dată. Opoziţia a refuzat până acum dialogul.

• Am văzut în presă afacerile avocatului Şova şi transferul de bani către biroul domnului Ponta şi atunci am înţeles de ce era pornit pe Manţog.

• Eu dacă aş fi în opoziţie aş avea ci totul altă ofertă pentru electorat. Formula "Jos Băsescu" nu le aduce nimic, asta vrea şi electoratul. Trebuie să vină cu soluţii alternative credibile. Aşteptam un compromis necesar pentru România, dar soluţiile lor au fost guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate. Asta înseamnă cel puţin patru luni guvern provizoriu. Dacă nu e necesar într-un moment în care Europa fierbe cum să ceri instabilitate politică?


• Mie mi-ar fi cel mai uşor să spun "Ia veniţi, dl Ponta şi dl Antonescu, veniţi la guvernare! Fraţilor, vedeţi că încă e dificil şi nu spuneţi venim noi în locul guvernului Boc, ci veniţi cu un guvern de tehnocraţi". Dacă spuneau că vor ei la guvernare, pe cuvântul meu că aveam subiect de discuţie. Dacă în locul lor erau alţi lideri ai Opoziţiei era altceva. Năstase e mult mai matur. Cu Ion Iliescu poţi discuta. Geoană la fel, are alt calibru de om politic. Ponta e la juniori, la echipa lui Hagi, de la Constanţa. E mult prea sus pentru maturitatea pe care o are. A fost foarte util în campania lui Geoană. Cu relaţii, cu deschidere, a fost util lui Geoană. E un politician, dar e aşezat prea sus.

Despre reorganizarea teritorială:

• Toţi disperaţii au tăbărât pe subiectul cu Ţinutul Secuiesc.

• Geoană a spus că am trădat ţara. Eu nu-mi aduc aminte să fi mers la Moscova să iau binecuvântarea.

• Eu nu sunt un politician lipsit de curaj. Am discutat cu premierul şi cu patru lideri ai partidului tema reorganizării ţării. Relaţiile create pe feude au adus instituţiile statului în situaţia de a lupta ineficient cu corupţia. Reorganizarea e absolut necesară pentru a înceta brusc tipul acesta de relaţii. Dar principalul motiv e legat de costuri şi de utilizarea banilor europeni

• Modul nostru de a trăi este de multe ori ieşit din standarde faţă de Europa. Europenii văd, ştiu, iar noi de multe ori nu înţelegem. Avem această problemă: cultura balcanică nu e la fel cu cea olandeză. Sunt însă şi ţări care nu au de ce să ne dea lecţii. De aici şi revolta mea: unii ne dau lecţii fără să vadă ce e la ei acasă.

 Sever Voinescu: PDL nu a propus UDMR un judeţ format doar din Harghita şi Covasna. Deputatul UDMR Mate Andras: A fost una dintre propunerile discutate la Cotroceni


• Într-un judeţ mai mare pierzi ponderea. Trebuie să găseşti o formulă pentru menţinerea plăcuţelor bilingve. Prin lege, la minorităţile cu mai mult de 20% plăcuţele trebuie să existe. El zice "stai nene că în judeţul ăsta mare eu am 5%. Îmi iei plăcuţa". Asta e una. Pe urmă, dreptul de a utiliza limba în tribunal. Dacă sunt 20%, statul e obligat să garanteze translator. Astea sunt frământări cărora UDMR va trebui să le dea un răspuns sâmbătă. La judeţul Satu Mare ai un inspectorat care nu mai are 30% inspectori unguri. Sâmbătă, UDMR va avea pe masă aceste probleme. Dar trebuie să vină legea administraţiei publice locale care să clarifice.

• Trebuie găsită o fomulă să nu le creezi sentimentul că le iei din ce au avut.

• M-a informat Valeriu Turcan că se spune pe surse din UDMR că le-am promis Ţinutul Secuiesc. Nu există asemenea discuţie. Se creează o confuzie. Marko Bela nu spune de opt plus unu. Ceea ce apare în presă este o minciună. Varianta opt plus unu e o minciună. Noi am avut o înţelegere: consultaţi-vă mai întâi şi apoi ne înţelegem

• Le-am spus că maxim ce putem face în condiţiile în care nu vreţi să organizăm teritoriul pe judeţe mari este ca cele două judeţe Covasna şi Harghita să rămână aşa cum sunt. Separate ca judeţe. E varianta opt plus doi şi e maxim ce puteţi obţine. Citez: "Vă putem oferi o variantă maximală peste care nu se poate trece, adică opt judeţe plus două care rămân aşa cum sunt. Nu unite. Niciodată. Nu încurcăm 20 de milioane de români pentru o chestiune tehnică. Dumnezeu din 68 v-a lăsat organizaţi aşa, aşa rămâneţi! E maxim ce puteţi face". Asta am spus. Dacă vreţi, pot pune la dispoziţie stenogramele. Dacă refuză, se trece pe organizarea de judeţe mari a deconcentratelor ministerelor.

 Marko Bela confirmă oferta lui Băsescu: Partenerii noştri sunt dispuşi să accepte o soluţie separată pentru Secuime, adică Harghita şi Covasna să-şi păstreze statutul

• Nu vom mai avea într-o regiune 8 inspectorate de poliţie, ci unul singur. La fel cu inspectoratele de învăţământ, cu direcţiile sanitare. Nu poţi bloca România la nesfârşit pe motivaţii etnice.

• Dacă UDMR refuză reforma administrativă, trecem la alt plan: facem reformele instituţiilor deconcentrate. Deconcentratele consumă 25,4% din veniturile bugetului de stat. Suntem al şaselea stat din UE în privinţa acestor cheltuieli. Economia ar fi de 100 de milioane de euro pe an. Dar câte ştampile însemană, câte mâini de funcţionari prin care trec hârtiile oamenilor... O evaluare rezonabilă e că până la 31 decembrie reorganizarea se poate petrece.

• Domnul Lăzăroiu s-a considerat întotdeuna liber. Fiind consilier prezidenţial a reuşit foarte greu să stea în cămaşa strâmtă. El a venit şi mi-a zis: "Nu pot să stau în aceste constrângeri. Îmi dau seama că vă creez constrângeri".

• Faţă de situaţia de la care noi am pornit în 90, după 45 de ani de educaţie şovină era necesar să se formeze un climat de încredere între majoritarei şi populaţia maghiară. Din păcate mai sunt jurnalişti şi politicieni care se hrănesc dintr-un şovinism deşănţat. Nu i-am auzit pe reprezentanţii minoritaro să terfelească ţara cum o fac românii Când merg în Covasna şi Harghita eu vorbesc în română. Oamenii de acolo vor să se educe în limba maghiară, vor teatre în limba maghiară. Şi le au.

• Nu ştiu dacă Legea Minorităţilor Naţionale va fi adoptată. E o colecţie de drepturi din legile care sunt şi acum. Sunt strânse într-un cod. Se poate face şi asumare dacă se face o dată cu reorganizarea administrativă. Sună ca un parteneriat. Reorganizarea e un obiectiv major. Statutul e un obiectiv pentru minorităţi. Sunt pachete în care partidele se înţeleg. Nu poţi să faci numai cadouri. Se poate întâmpla în această vară sau la începutul toamnei.

Despre incidentul din Alba Iulia:

• Erau trei beţivani, şi eu dacă eram în locul rectorului maghiar, la fel se purtau. Ei şi-au continuat treaba. Trei beţivani care ar fi intrat în conflict cu oricine. De aici informaţii cum că un minoritar a fost atacat e prea mult. Am o relaţie foarte bună cu Viktor Orban. Mă întâlnesc mâine cu el la Budapesta. N-am avut timp să particip la întâlnirea cu ambasadorul Ungariei. Era un disperat pe la Antenă care striga de Ţinutul Secuiesc.

• Nu există o singură soluţie pentru cel care vrea să muncească la stat. Există locuri de muncă şi în afara aparatului de stat. Premierul e decis să angajeze numai prin concurs.

Despre apelarea la referendum în cazul reorganizării teritoriale:

• Nu vom ajunge la nici un rezultat pentru că vom avea zece judeţe în care vor fi entru alte zece, împotriva reorganizării şi 20 de judeţe în care nu va fi cvorum. Ce facem atunci?

Despre inaugurarea pasajului:

• Oprescu a fost politicos şi m-a invitat . I-am spus: "Să-ţi fie de bine, nu am de ce să vin eu la pasaj. Eu l-am vrut, voi l-aţi făcut". Lucrările nu sunt finalizate. Nu sunt riscuri de circulaţie, dar pentru că nu e terminat nu putea primi autorizaţia. Doamna Udrea avea dreptate. Oprescu nu are viziune despre oraş. Nu văd proiecte credibile: asta încep în mandatul meu.

• Sorin Oprescu nu e un candidat credibil la preşedinţie. E în aceeaşi galerie cu Crin Antonescu, Joacă la pasul următor. Nu vreau să-l bârfesc. Am o relaţie bună cu el, chiar dacă nu i-am amintit că a votat împotriva podului. La terminarea mandatului meu am avantajul că nu voi mai avea nici un capital. Am trecut rin criză... Nu am ce transfera. Nu m-am împăcat cu Dinu Patriciu. Nu am avut nicio discuţie cu el.

Despre scandalul fondurilor europene:

• Raportul CE nu a constatat nicio fraudă, dar a constatat nerespectarea de proceduri. ANRMAP era responsabil. Cel care aprobă proiectiul nu e şi cel care verifică. Nu s-a constatat un act de corupţie, dar s-a constatat că s-a utilizat un procedeu mai scump decât altul. Sau pe lângă drum, avea trotuar, dar au uitat să bage în standardul de cost şi şanţul. E o iregularitate. Iregularităţi nu fraude. Am văzut în raport că la unul din judeţe e reproşează utilizarea proceduii rapide. Păi, eu eram în Consiliul European în mai 2009, când am stabilit să se utilizeze proceduri accelerate pentru locurile de muncă.

• Să nu credeţi că sunt mult mai deştepţi ca noi cei care fac controlul. De multe ori fac prostii. Autoritatea de management, ministerul doamnei Elena Udrea, şi-a făcut datoria. A semnat contractul şi a garantat că i se plăteşte lucrarea. Dar altă instituţie, cea care dă banii este cea care controlează: ANRMAP. ANRMAP trebuie să ceară banii pentru tot dumul.

Despre parlamentul unicameral:

• Proiectul de Constituţiei nu poate trece doar cu majoritatea parlamentară, iar UDMR este categoric pentru parlament bicameral. Pentru a materializa rezultatul referendumului va trebui să mă flexibilizez. Aş vrea să nu mă flexibilizez, dar ce să facem... E nevoie de un compromis pentru că altfel nu realizez parlamentul de 300 de parlamentari. Noul parlament îl văd legat de regionalizare: 60 senatori aleşi, reprezentanţi ai teritoriului şi 240 de deputaţi naţionali. Camera Superioară ar avea atribuţiuni doar de administraţie şi politică externă fără a avea decizie definitivă. Văd această variantă dacă aceea cu parmlament unicameral e respinsă. Încerc să găsesc o soluţie.

Despre caracterul licit al averilor:

• M-a prins Revoluţia cu destui bani. Constituţia spune că averile dobândite licit nu pot fi confiscate. Averea se prezumă a fi licită. Am propus scoaterea acestei fraze. Cred că pot fi căutate tranzacţiile făcute şi la Fisc. Dacă ai cumpărat un teren şi l-ai vândut. Lucrurile sunt înscrie la notari şi în arhive. În cazul meu m-aş descurca. În arhive găsim şi când am avut un teren şi când am vândut un apartament. Se poate lua urma banilor. Se poate vedea cum am acumulat averea de când am terminat Academia Navală până acum. Reglementarea europeană ne spune că trebuie să luăm în vedere luarea măsurilor necesare pentru a putea confisca bunurile persoanei sau bunurile transferate. La mine au fost intervenţii foarte multe de la ambasadele europene. Ei vor să îndeplinim standardele de diminuare a corupţiei şi să repsectăm reglementările europene.

Despre situaţia băncilor:

• Am informaţia de la guvernatorul Isărescu că nicio bancă nu a scos capital din România. BNR poate bloca drenarea de capital din bănci. Pe de altă parte, toate băncile comerciale au garanţii la Banca Naţională.

Despre partidele politice:


• UNPR va avea un oarecare potenţial. Au politicieni de calibru ridicat: Marian Sârbu şi Diaconescu. În al doilea rând, Gabi Oprea a reuşit să strângă în jurul lui militarii. Au perspectiva intrării în arlament. Dan Diaconescu e un soi de caricatură de politician. Dacă el crede că aşa se fac voturi: veniţi că vă dau case....

Despre Regele Mihai şi monarhie:

• Abdicarea regelui a fost un act de trădare a interesului naţional al României. Un act de trădare din partea regelui. Ăsta e punctul meu de vedere. Prinţul Paul e membru al Casei Regale. Pentru majoritatea dintre noi, Ion Antonescu rămâne responsabil de holocaust împotriva evreilor şi ţiganilor. Nimeni nu spune că România avea un şef de stat atunci, ăsta a fost doar prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi îl iertăm de toate păcatele.

În final, întrebat de moderator dacă se gândeşte la nepoţi, preşedintele a răspuns: "Să dea Dumnezeu să fiu bunic. Dar de la care, de la cea mare, sau cea mică? Dacă va fi nuntă, va fi discretă şi relativ". modestă.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.